TOtul din Aluminiu!

MetAl trade

Informatii Generale

Firma MetAlService a fost înfiinţată în anul 1993 ca şi S.R.L., beneficiind de 30 de ani de experienţă a managemantului şi a angajaţiilor, experienţă dobăndită de-a lungul anilor în care firma a activat în domeniul producerii şi comercializării aluminiului.

In anul 1996, societatea s-a transformat în S.A., ocupănd în acest an poziţia 64 în clasamentul firmelor din Ungaria, clasament care s-a realizat după rezultatele financiare obţinute înainte de schimbarea impozitelor.

 

Acesta a făcut din MetAlService una dintre cele mai impotrante firme în comeţul cu aluminiul, atăt la nivelul Ungariei, căt şi la nivel internaţional într-un cerc mai restrâns.

 

Firma dispune de personal specializat, de un sistem informaţional bine pus la punct, precum şi de o structură organizatorică bună.

Principalele valori ale companiei sunt: calitate ridicată a produselor şi serviciilor, credibilitate în mediul de afaceri în care activează şi crearea unor relaţii de parteneriat pe termen lung.

 

Valoarea producţiei nete a crescut în fiecare an cu aproximativ 1 miliard Forinţi, ajungănd în anul 2002 la cca. 6 miliarde de Forinţi venit net (aproximativ 21 milioane USD), care reprezintă cca. 6.000 tone de aluminiu comercializat anul trecut.

 

In anul 2001, firma MetAlService S.A. a înfiinţat un nou centru de profil, care are ca principal obiect de activitate comercializarea tablelor de PVC, a policarbonatului şi acrilului.

 

MetAlService, cu sediul în Ungaria, face parte din reţeaua de distributori şi reprezentanţi ai firmei – mamă, Palram Industries, al cărei sediu central se află în Israel.

 

Produsele Palram sunt distribute în întreaga lume, în aproximativ 120 de ţări, firma MetAlService activănd în Ungaria şi în tot estul Europei.

Acreditat ISO 9002

MetAl Service

Producing, Servicing and Trading Co.Ltd.

Descrierea firmei

Pentru mai multe informatii despre Metal Service accesati:

http://www.metalservice.hu